.JPG)
gimgheo ................................... ............................................... ................... .........Pentru postarile cu SLIDE , daca nu se vad imaginile , click pe "View all images" :-)
Tuesday, August 30, 2011
Sunday, August 28, 2011
Saturday, August 27, 2011
Sunday, August 21, 2011
Monday, August 15, 2011
Sunday, August 14, 2011
Thursday, August 11, 2011
Tuesday, August 9, 2011
Escaladare pe Mt. Whitney
Ca in povestile noastre cu Praslea ,care trebuie sa infrunte vijelii , torente de apa si alte si alte piedici pana a ajunge sa ia merele de aur sau alte comori pentru a o elibera pe fata imparatului ,asa s-a intamplat si cu escaladarea pe varful cel mai inalt din America !
Un prim episod din peripetiile noastre, dupa cum v-am spus sint
destule sa umple o carte ;-)
Primul lucru care ne-a intimpinat vineri cind am ajuns la tabara de
destinatie a fost....ploaie cu grindina! Din fericire nu a tinut decit
vreo 2 ore, insa a trebuit sa ne refugiem in masini si printre copaci
pina cind a stat. A trebuit apoi sa punem corturile pe pamint ud si
noroi, nu prea placut.
Simbata, a doua zi am plecat la drum, si totul a fost bine pina spre
ora 2, cind iar a inceput sa ploua marunt. Am ajuns la destinatie pe
la 3, cind a inceput deja sa ploua puternic, asa ca a trebuit in
premiera sa ne punem corturile pe ploaie. Unde mai pui ca eu am avut
un cort de 1 persoana imprumutat de la Jack Dulzo (care nu a venit cu
tatal lui in excursie), si a trebuit sa ma prind cum se pune in timp
ce ma ploua...A fost o ploaie pe cinste, cu fulgere si traznete,
destul de periculos -- un fulger a fost aproape de noi, l-am simtit pe
viu cum s-ar zice. Am stat in corturi pina a 2-a zi dimineata, pt. ca
altceva nu aveam ce face. Ploaia a incetat spre seara insa era totul
ud. O experienta mai deosebita...
Duminica am luat-o la picior in sus pe munte, a trebuit sa mergem
peste munte pintr-o 'trecatoare', care numai bine ca era cufundata in
negura, cu ploaie si grindina din nou, incit nu puteam sa vedem
cararea. Au fost 2 care au plecat ca cercetasi, si din fericire au
gasit-o, tocmai bine ca sa nu intram in criza de frig (hipotermie ii
zice, cind ingheti practic si nu te mai poti misca). A fost iar o
situatie de criza, daca nu gaseam cararea trebuia sa ne intoarcem si
practic renuntam la excursie. Din fericire dupa ce am coborit pe fata
cealalta a muntelui s-a facut mai cald, si pina am ajuns in tabara era
din nou soare si frumos.
Luni a fost o zi cu alte peripetii, in care au inceput traversarile
curentilor rapizi de apa, niste piriuri foarte puternice insa care se
varsau in riul principal Kern -- de fapt asa se numea valea prin care
am mers, Kern River Valley. Ioan a fost lider de coloana in acea zi,
si el a fost primul care a trebuit sa treaca din piatra in piatra
printr-un astfel de curent care conecta 2 cascade. Un pas gresit
si....o luai la vale, cu posibilitatea de a nu mai fi gasit! Din
fericire am trecut cu bine, ca peste 15 minute sa se opreasca brusc
Ioan si sa ne arate la toti....ditamai sarpele cu clopotei, la vreo 2
metri departare! A auzit Ioan clopoteii si bine ca s-a oprit, pt. ca
sarpele deja era in pozitie de atac. Am asteptat vreo 10 minute, am
vazut ca nu face nici o miscare, asa ca am trecut incet-incet cu totii
pe linga el. Peripetiile zilei nu erau incheiate, pt. ca drumul spre
tabara ne era blocat de un alt piriu mare, prin care am trecut
tirindu-ne pe un trunchi mare de copac.
Marti a fost ziua cu cele mai multe traversari, cred ca vreo 6 in
total, prin diverse metode -- fie mergind in echilibru pe un trunchi
de copac, fie prin apa (cu sandale) folosind batul de alpinist ca al
3-lea punct de sprijin, fie (cea mai periculoasa dupa parerea mea)
incalecind un trunchi ca pe o sa si folosind miinile ca sa ne impingem
pas cu pas. Ioan era de 2 ori sa se dezechilibreze (aveam toti
rucsacii in spinare la toate traversarile astea) si eram gata sa sar
dupa el, insa din fericire a mers pina la urma bine. Una peste alta,
am rasuflat cu totii usurati ca nu s-a intimplat nimic, insa dupa
parerea mea conducatorii grupului si-au asumat riscuri prea mari, ar
fi trebuit sa folosim o fringhie pt. fiecare care trecea apa (aveam
fringhie, insa ei au zis ca nu e nevoie).
Miercuri a fost cea mai lunga zi, am mers 11 ore, si eu am avut si
ghinionul ca am avut ceva cu gitul si cu tusea, m-a durut mereu in
git, iar in ziua aceea aproape nu puteam sa respir si trebuia mereu sa
expectorez. Mi-am pierdut si vocea, si abia ieri mi-am regasit-o acasa
;-) Asa a fost sa fie, pesemne sa vad ca avem mai multe resurse decit
ne inchipuim. Am ajuns insa cu bine la destinatie, cu urcusuri multe
insa fara alte peripetii.
Joi si vineri au fost zile de relache si acomodare cu altitudinea --
eram deja la 12,000 de picioare, am stat joi la un lac numit Guitar
Lake, unde am facut si o baie rapida, doar intrat si iesit, pt. ca apa
era ca gheata, iar vineri am mai urcat doar 1,000 de picioare si am
stat la o tabara in mijlocul pietrisului, ca un desert alpin, linga
una din fetzele pe care se poate urca Mt. Whitney (fatza de vest). A
fost bine insa sa ne acomodam, desi lui Ioan nu i-a reusit pe deplin,
avea mereu senzatie de greata.
Simbata dimineata ne-am sculat la 5 si la 6 am plecat sa cucerim Mt.
Whitney. Am urcat 2,000 de picioare cu rucsacii in spinare, apoi i-am
lasat la o rascruce si am facut ultimele 2 mile cu rucsacii mai mici
(daypacks li se zice). Dupa toate chinurile din zilele precedente, mie
mi s-a parut chiar usor, insa Ioan a zis ca pt. el a fost 'hell'
datorita raului de inaltime. Sincer sa fiu, cind ne-am apropiat de
virf, am inceput si eu sa am senzatie de ameteala si pt. prima data in
viata am simtit ca nu ma pot uita in jos in timp ce mergeam pe carare.
A trecut insa repede si am ajuns pe virf, a fost o senzatie
deosebita, ne-au dat aproape la toti lacrimile sa ne vedem telul
implinit dupa atitea zile si atitea eforturi. Am facut o groaza de
poze, o sa le vedeti si pe Facebook, a pus deja Ioan multe acolo.
Simbata dupa-masa am coborit celalat versant al Mt. Whitney, cel de
est, si atunci a fost pt. mine 'hell', pt ca era in plin soare, fara
pic de umbra, si mergeai pe carari pline de pietre, ore in sir. Abia
spre 6 seara am ajuns intr-o tabara unde erau si citiva copaci, deci
dupa aproape 12 ore de la plecarea de dimineata!
Duminica dimineata i-am lasat pe baieti sa plece inaintea babacilor,
aveau ca scop un restaurant care servea breakfast! Au plecat la 7 si
la 8 1/2 erau deja acolo, Ioan si-a luat pancakes si bacon! Noi am
plecat la 7 1/2 si am ajuns abia la 9 1/2, insa ne-am infruptat
bineinteles fiecare, eu cu oua ochiuri, bacon si pancakes. La 10 1/2
au ajuns si masinile care au venit sa ne ia, un microbuz si un truck
in care am pus rucsacii. La 3 si ceva eram in fata casei lui Russell,
scoutmasterul, si Corina a ajuns in acelasi timp sa ne ia....Am
rasuflat usurati ca ne-am vazut in sfirsit acasa si mai ales intregi!
Corina ne-a asteptat cu comanda lui Ioan, carne de vaca la crockpot si
piure ;-) Mie mi-era pofta mai ales de piine cu brinza si rosii, de
altfel de orice leguma si fructa proaspata. Asa i-am inteles pe cei
care faceau calatorii in timpurile trecute, care nu aveau acces la
alimente proaspete....
Un prim episod din peripetiile noastre, dupa cum v-am spus sint
destule sa umple o carte ;-)
Primul lucru care ne-a intimpinat vineri cind am ajuns la tabara de
destinatie a fost....ploaie cu grindina! Din fericire nu a tinut decit
vreo 2 ore, insa a trebuit sa ne refugiem in masini si printre copaci
pina cind a stat. A trebuit apoi sa punem corturile pe pamint ud si
noroi, nu prea placut.
Simbata, a doua zi am plecat la drum, si totul a fost bine pina spre
ora 2, cind iar a inceput sa ploua marunt. Am ajuns la destinatie pe
la 3, cind a inceput deja sa ploua puternic, asa ca a trebuit in
premiera sa ne punem corturile pe ploaie. Unde mai pui ca eu am avut
un cort de 1 persoana imprumutat de la Jack Dulzo (care nu a venit cu
tatal lui in excursie), si a trebuit sa ma prind cum se pune in timp
ce ma ploua...A fost o ploaie pe cinste, cu fulgere si traznete,
destul de periculos -- un fulger a fost aproape de noi, l-am simtit pe
viu cum s-ar zice. Am stat in corturi pina a 2-a zi dimineata, pt. ca
altceva nu aveam ce face. Ploaia a incetat spre seara insa era totul
ud. O experienta mai deosebita...
Duminica am luat-o la picior in sus pe munte, a trebuit sa mergem
peste munte pintr-o 'trecatoare', care numai bine ca era cufundata in
negura, cu ploaie si grindina din nou, incit nu puteam sa vedem
cararea. Au fost 2 care au plecat ca cercetasi, si din fericire au
gasit-o, tocmai bine ca sa nu intram in criza de frig (hipotermie ii
zice, cind ingheti practic si nu te mai poti misca). A fost iar o
situatie de criza, daca nu gaseam cararea trebuia sa ne intoarcem si
practic renuntam la excursie. Din fericire dupa ce am coborit pe fata
cealalta a muntelui s-a facut mai cald, si pina am ajuns in tabara era
din nou soare si frumos.
Luni a fost o zi cu alte peripetii, in care au inceput traversarile
curentilor rapizi de apa, niste piriuri foarte puternice insa care se
varsau in riul principal Kern -- de fapt asa se numea valea prin care
am mers, Kern River Valley. Ioan a fost lider de coloana in acea zi,
si el a fost primul care a trebuit sa treaca din piatra in piatra
printr-un astfel de curent care conecta 2 cascade. Un pas gresit
si....o luai la vale, cu posibilitatea de a nu mai fi gasit! Din
fericire am trecut cu bine, ca peste 15 minute sa se opreasca brusc
Ioan si sa ne arate la toti....ditamai sarpele cu clopotei, la vreo 2
metri departare! A auzit Ioan clopoteii si bine ca s-a oprit, pt. ca
sarpele deja era in pozitie de atac. Am asteptat vreo 10 minute, am
vazut ca nu face nici o miscare, asa ca am trecut incet-incet cu totii
pe linga el. Peripetiile zilei nu erau incheiate, pt. ca drumul spre
tabara ne era blocat de un alt piriu mare, prin care am trecut
tirindu-ne pe un trunchi mare de copac.
Marti a fost ziua cu cele mai multe traversari, cred ca vreo 6 in
total, prin diverse metode -- fie mergind in echilibru pe un trunchi
de copac, fie prin apa (cu sandale) folosind batul de alpinist ca al
3-lea punct de sprijin, fie (cea mai periculoasa dupa parerea mea)
incalecind un trunchi ca pe o sa si folosind miinile ca sa ne impingem
pas cu pas. Ioan era de 2 ori sa se dezechilibreze (aveam toti
rucsacii in spinare la toate traversarile astea) si eram gata sa sar
dupa el, insa din fericire a mers pina la urma bine. Una peste alta,
am rasuflat cu totii usurati ca nu s-a intimplat nimic, insa dupa
parerea mea conducatorii grupului si-au asumat riscuri prea mari, ar
fi trebuit sa folosim o fringhie pt. fiecare care trecea apa (aveam
fringhie, insa ei au zis ca nu e nevoie).
Miercuri a fost cea mai lunga zi, am mers 11 ore, si eu am avut si
ghinionul ca am avut ceva cu gitul si cu tusea, m-a durut mereu in
git, iar in ziua aceea aproape nu puteam sa respir si trebuia mereu sa
expectorez. Mi-am pierdut si vocea, si abia ieri mi-am regasit-o acasa
;-) Asa a fost sa fie, pesemne sa vad ca avem mai multe resurse decit
ne inchipuim. Am ajuns insa cu bine la destinatie, cu urcusuri multe
insa fara alte peripetii.
Joi si vineri au fost zile de relache si acomodare cu altitudinea --
eram deja la 12,000 de picioare, am stat joi la un lac numit Guitar
Lake, unde am facut si o baie rapida, doar intrat si iesit, pt. ca apa
era ca gheata, iar vineri am mai urcat doar 1,000 de picioare si am
stat la o tabara in mijlocul pietrisului, ca un desert alpin, linga
una din fetzele pe care se poate urca Mt. Whitney (fatza de vest). A
fost bine insa sa ne acomodam, desi lui Ioan nu i-a reusit pe deplin,
avea mereu senzatie de greata.
Simbata dimineata ne-am sculat la 5 si la 6 am plecat sa cucerim Mt.
Whitney. Am urcat 2,000 de picioare cu rucsacii in spinare, apoi i-am
lasat la o rascruce si am facut ultimele 2 mile cu rucsacii mai mici
(daypacks li se zice). Dupa toate chinurile din zilele precedente, mie
mi s-a parut chiar usor, insa Ioan a zis ca pt. el a fost 'hell'
datorita raului de inaltime. Sincer sa fiu, cind ne-am apropiat de
virf, am inceput si eu sa am senzatie de ameteala si pt. prima data in
viata am simtit ca nu ma pot uita in jos in timp ce mergeam pe carare.
A trecut insa repede si am ajuns pe virf, a fost o senzatie
deosebita, ne-au dat aproape la toti lacrimile sa ne vedem telul
implinit dupa atitea zile si atitea eforturi. Am facut o groaza de
poze, o sa le vedeti si pe Facebook, a pus deja Ioan multe acolo.
Simbata dupa-masa am coborit celalat versant al Mt. Whitney, cel de
est, si atunci a fost pt. mine 'hell', pt ca era in plin soare, fara
pic de umbra, si mergeai pe carari pline de pietre, ore in sir. Abia
spre 6 seara am ajuns intr-o tabara unde erau si citiva copaci, deci
dupa aproape 12 ore de la plecarea de dimineata!
Duminica dimineata i-am lasat pe baieti sa plece inaintea babacilor,
aveau ca scop un restaurant care servea breakfast! Au plecat la 7 si
la 8 1/2 erau deja acolo, Ioan si-a luat pancakes si bacon! Noi am
plecat la 7 1/2 si am ajuns abia la 9 1/2, insa ne-am infruptat
bineinteles fiecare, eu cu oua ochiuri, bacon si pancakes. La 10 1/2
au ajuns si masinile care au venit sa ne ia, un microbuz si un truck
in care am pus rucsacii. La 3 si ceva eram in fata casei lui Russell,
scoutmasterul, si Corina a ajuns in acelasi timp sa ne ia....Am
rasuflat usurati ca ne-am vazut in sfirsit acasa si mai ales intregi!
Corina ne-a asteptat cu comanda lui Ioan, carne de vaca la crockpot si
piure ;-) Mie mi-era pofta mai ales de piine cu brinza si rosii, de
altfel de orice leguma si fructa proaspata. Asa i-am inteles pe cei
care faceau calatorii in timpurile trecute, care nu aveau acces la
alimente proaspete....
Sunday, August 7, 2011
Seashells Resort at Suncrest
Seashells Resort at Suncrest
Amplasat în golful St. Paul's din Qawra, acest complex la malul mării are vedere la Insule Malteze şi Marea Mediterană. Acesta oferă o piscină cu jacuzzi, o piscină splash cu tobogan şi un centru de wellness.
Proprietatea Seashells Resort at Suncrest oferă camere spaţioase, cu aer condiţionat, baie proprie şi TV cu canale prin satelit. Cele mai multe camere oferă un balcon privat, iar unele au vedere la mare.
La cele 3 restaurante sunt servite specialităţi malteze, pizza, precum şi carne şi peşte la grătar. Sunt disponibile şi un lounge bar şi o pizzerie Tal-Kaptan.
Echipa de divertisment proprie asigură activităţi în timpul zilei şi seara atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Zilnic există muzică live, iar la sfârşit de săptămână funcţionează un club de noapte.
Complexul Seashells se află la 10 km de Mdina, fosta capitală a Maltei. Cea mai apropiată plajă este la distanţă de 1 km.
Click pe titlu sa vezi mai multe
Amplasat în golful St. Paul's din Qawra, acest complex la malul mării are vedere la Insule Malteze şi Marea Mediterană. Acesta oferă o piscină cu jacuzzi, o piscină splash cu tobogan şi un centru de wellness.
Proprietatea Seashells Resort at Suncrest oferă camere spaţioase, cu aer condiţionat, baie proprie şi TV cu canale prin satelit. Cele mai multe camere oferă un balcon privat, iar unele au vedere la mare.
La cele 3 restaurante sunt servite specialităţi malteze, pizza, precum şi carne şi peşte la grătar. Sunt disponibile şi un lounge bar şi o pizzerie Tal-Kaptan.
Echipa de divertisment proprie asigură activităţi în timpul zilei şi seara atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Zilnic există muzică live, iar la sfârşit de săptămână funcţionează un club de noapte.
Complexul Seashells se află la 10 km de Mdina, fosta capitală a Maltei. Cea mai apropiată plajă este la distanţă de 1 km.
Click pe titlu sa vezi mai multe
Subscribe to:
Posts (Atom)